DE SABATA, Ioan – inginer electrotehnician, prof., univ.,academician.
Născut în 15 noiembrie 1928, Beiuş, Bihor, absolvent al Facultăţii de Electrotehnică din Institutul Politehnic Timişoara (promoţia 1952), doctor în ştiinţe Tehnice (1967), profesor titular şi conducător ştiinţific de doctorat (1969), prorector al Institutului Politehnic Timişoara (1966 – 1976; 1978 – 1981), membru titular al Academiei de Ştiinţe Tehnice (1998). Datorită foartei bune pregătiri dobândite ca elev al Liceului „Samuil Vulcan”din Beiuş, îndeosebi în domeniul matematicii, după absolvirea acestuia (1948) devine unul dintre studenţii eminenţi ai Politehnicii din Timişoara, remarcat de profesorii săi. Dedicat cu seriozitate şi pasiune studiului, este angajat - încă student fiind – de către Profesorul Plauţius Andronescu ca preparator la catedra de Electrotehnică. Absolvă Facultatea de Electrotehnică cu diplomă de merit, fiind reţinut în învăţământ (disciplinele: Bazele electrotehnicii, Măsurări electrice şi Matematici speciale). Parcurge toate treptele ierarhiei didactice: asistent (1952 – 1955), şef de lucrări (1955 - 1963), conferenţiar (1963 – 1969) şi profesor (1969 – 1996). Din 1996 este profesor consultant. Înzestrat cu un remarcabil talent pedagogic, posesor al unei excepţionale pregătiri teoretice în domeniile fizicii şi matematicii, a predat la cel mai înalt nivel cursul de Bazele electrotehnicii timp de 44 de ani, înscriindu–şi numele în şirul marilor dascăli ai învăţământului electrotehnic românesc. A redactat primul îndrumător de lucrări practice la disciplina predată, valoroase volume de curs (Bazele electrotehnicii, vol. 1-3, 1981-1983) şi culegeri de probleme aferente acesteia (Bazele electrotehnicii. Probleme.â, vol. 1-4, 1971-1973).
Pasionat de cercetare ştiinţifică fundamentală, va aduce de-a lungul anilor mai multe contribuţii originale precum:
• noi teoreme de reciprocitate în electrodinamică clasică;
• stabilirea - pe cale termodinamică – a formelor locală şi integrală ale bilanţului energetic al câmpului electromagnetic în teoria Maxwell – Hertz şi, pe această bază, a expresiei densităţii de volum a forţelor exercitate de câmp asupra mediilor lichide neliniare;
• dezvoltarea teoriei macroscopice a câmpurilor electrocinetice distribuite pe suprafeţe, inclusiv prin definirea unor noi concepte cantitativ – matematice.
Din 1960 participă, cu rezultate remarcabile la principala temă de cercetare abordată în catedra de Bazele electrotehnicii de la Facultatea de Electrotehnică din Timişoara: efectul Hall şi aplicaţiile sale tehnice. Deşi cunoscut de la sfârşitul secolului anterior (1880) şi deja utilizat în numeroase aplicaţii (bazate pe proprietăţile materialelor semiconductoare nou elaborate), efectul nu avea încă o interpretare consecventă şi unitară de câmp. Aceasta este formulată şi prezentată în teza de doctorat „Câmpul electric din transductoare Hall, în regim cvasistaţionar” (1966), elaborată sub coordonarea ştiinţifică a Prof.dr.doc. Plauţius Andronescu.
Cele peste 20 de lucrări publicate, în ţară şi străinătate l–au impus pe autor printre cercetătorii de prim plan ai domeniului. O parte a acestor rezultate completate de aplicaţiile tehnice ale efectului Halll au fost publicate în volumul Traductorul Hall, Editura aTehnică, Bucureşti, 1968.
Un alt grup reprezentativ de lucrări (cca 30) se referă la un alt domeniu teoretic şi aplicativ de vârf, iniţiat în SUA (în deceniul 7 al secolului XX): cel al Ferohidrodinamicii, bazat pe obţinerea şi folosirea aşa-numitelor „lichide magnetice”. În cele aproape trei decenii de existenţă a cunoscutului Laborator de Lichide Magnetice din Timişoara, înfiinţat şi condus de Acad. Ioan Anton, prof. I. De Sabata a avut importante contribuţii, publicate la manifestări ştiinţifice interne sau internaţionale, cu referire la:
• forţele de suprafaţă şi presiunea exercitate de câmpul electromagnetic în lichidele neliniare, izotrope şi fără histerezis;
• levitaţia corpurilor magnetizate şi imersate în lichid magnetic;
• calculul inductanţei spirelor şi bobinelor parţial imersate;
• determinarea câmpului şi forţelor exercitate asupra rotorului cu poli magnetici alternanţi folosit în construcţia lagărelor etanşate cu lichid magnetic;
• dependenţa proprietăţilor electrice de material de valoarea şi orientarea câmpului magnetic exterior ş.a.
Tezele de doctorat conduse în acelaşi domeniu au contribuit hotărâtor la formarea unor noi şi valoroşi specialişti, atât din Timişoara cât şi din Cluj-Napoca.
În activitatea de conducere la nivelul facultăţii şi al universităţii, s-a remarcat printr-o continuă preocupare pentru raţionalizarea şi optimizarea acesteia.
În scopul stimulării studenţilor sârguincioşi şi împreună cu aceştia, a iniţiat şi organizat (1971) primul concurs profesional – purtând numele întemeietorului învăţământului superior tehnic din Banat, Traian Lalescu – pentru disciplinele fundamentale, ulterior generalizat la nivel naţional (1973). Timp de zece ani, fără întrerupere, faza naţională a domeniului electric a fost găzduită de Facultatea de Electrotehnică din Timişoara.
Pentru activitatea desfăşurată a fost distins cu ordinul Muncii, clasa a III-a (1967) şi respectiv, clasa a II-a (1970).
Profesorul Ioan De SABATA a trecut în nefiinţă la 28 august 2006, în Timişoara.
Născut în 15 noiembrie 1928, Beiuş, Bihor, absolvent al Facultăţii de Electrotehnică din Institutul Politehnic Timişoara (promoţia 1952), doctor în ştiinţe Tehnice (1967), profesor titular şi conducător ştiinţific de doctorat (1969), prorector al Institutului Politehnic Timişoara (1966 – 1976; 1978 – 1981), membru titular al Academiei de Ştiinţe Tehnice (1998). Datorită foartei bune pregătiri dobândite ca elev al Liceului „Samuil Vulcan”din Beiuş, îndeosebi în domeniul matematicii, după absolvirea acestuia (1948) devine unul dintre studenţii eminenţi ai Politehnicii din Timişoara, remarcat de profesorii săi. Dedicat cu seriozitate şi pasiune studiului, este angajat - încă student fiind – de către Profesorul Plauţius Andronescu ca preparator la catedra de Electrotehnică. Absolvă Facultatea de Electrotehnică cu diplomă de merit, fiind reţinut în învăţământ (disciplinele: Bazele electrotehnicii, Măsurări electrice şi Matematici speciale). Parcurge toate treptele ierarhiei didactice: asistent (1952 – 1955), şef de lucrări (1955 - 1963), conferenţiar (1963 – 1969) şi profesor (1969 – 1996). Din 1996 este profesor consultant. Înzestrat cu un remarcabil talent pedagogic, posesor al unei excepţionale pregătiri teoretice în domeniile fizicii şi matematicii, a predat la cel mai înalt nivel cursul de Bazele electrotehnicii timp de 44 de ani, înscriindu–şi numele în şirul marilor dascăli ai învăţământului electrotehnic românesc. A redactat primul îndrumător de lucrări practice la disciplina predată, valoroase volume de curs (Bazele electrotehnicii, vol. 1-3, 1981-1983) şi culegeri de probleme aferente acesteia (Bazele electrotehnicii. Probleme.â, vol. 1-4, 1971-1973).
Pasionat de cercetare ştiinţifică fundamentală, va aduce de-a lungul anilor mai multe contribuţii originale precum:
• noi teoreme de reciprocitate în electrodinamică clasică;
• stabilirea - pe cale termodinamică – a formelor locală şi integrală ale bilanţului energetic al câmpului electromagnetic în teoria Maxwell – Hertz şi, pe această bază, a expresiei densităţii de volum a forţelor exercitate de câmp asupra mediilor lichide neliniare;
• dezvoltarea teoriei macroscopice a câmpurilor electrocinetice distribuite pe suprafeţe, inclusiv prin definirea unor noi concepte cantitativ – matematice.
Din 1960 participă, cu rezultate remarcabile la principala temă de cercetare abordată în catedra de Bazele electrotehnicii de la Facultatea de Electrotehnică din Timişoara: efectul Hall şi aplicaţiile sale tehnice. Deşi cunoscut de la sfârşitul secolului anterior (1880) şi deja utilizat în numeroase aplicaţii (bazate pe proprietăţile materialelor semiconductoare nou elaborate), efectul nu avea încă o interpretare consecventă şi unitară de câmp. Aceasta este formulată şi prezentată în teza de doctorat „Câmpul electric din transductoare Hall, în regim cvasistaţionar” (1966), elaborată sub coordonarea ştiinţifică a Prof.dr.doc. Plauţius Andronescu.
Cele peste 20 de lucrări publicate, în ţară şi străinătate l–au impus pe autor printre cercetătorii de prim plan ai domeniului. O parte a acestor rezultate completate de aplicaţiile tehnice ale efectului Halll au fost publicate în volumul Traductorul Hall, Editura aTehnică, Bucureşti, 1968.
Un alt grup reprezentativ de lucrări (cca 30) se referă la un alt domeniu teoretic şi aplicativ de vârf, iniţiat în SUA (în deceniul 7 al secolului XX): cel al Ferohidrodinamicii, bazat pe obţinerea şi folosirea aşa-numitelor „lichide magnetice”. În cele aproape trei decenii de existenţă a cunoscutului Laborator de Lichide Magnetice din Timişoara, înfiinţat şi condus de Acad. Ioan Anton, prof. I. De Sabata a avut importante contribuţii, publicate la manifestări ştiinţifice interne sau internaţionale, cu referire la:
• forţele de suprafaţă şi presiunea exercitate de câmpul electromagnetic în lichidele neliniare, izotrope şi fără histerezis;
• levitaţia corpurilor magnetizate şi imersate în lichid magnetic;
• calculul inductanţei spirelor şi bobinelor parţial imersate;
• determinarea câmpului şi forţelor exercitate asupra rotorului cu poli magnetici alternanţi folosit în construcţia lagărelor etanşate cu lichid magnetic;
• dependenţa proprietăţilor electrice de material de valoarea şi orientarea câmpului magnetic exterior ş.a.
Tezele de doctorat conduse în acelaşi domeniu au contribuit hotărâtor la formarea unor noi şi valoroşi specialişti, atât din Timişoara cât şi din Cluj-Napoca.
În activitatea de conducere la nivelul facultăţii şi al universităţii, s-a remarcat printr-o continuă preocupare pentru raţionalizarea şi optimizarea acesteia.
În scopul stimulării studenţilor sârguincioşi şi împreună cu aceştia, a iniţiat şi organizat (1971) primul concurs profesional – purtând numele întemeietorului învăţământului superior tehnic din Banat, Traian Lalescu – pentru disciplinele fundamentale, ulterior generalizat la nivel naţional (1973). Timp de zece ani, fără întrerupere, faza naţională a domeniului electric a fost găzduită de Facultatea de Electrotehnică din Timişoara.
Pentru activitatea desfăşurată a fost distins cu ordinul Muncii, clasa a III-a (1967) şi respectiv, clasa a II-a (1970).
Profesorul Ioan De SABATA a trecut în nefiinţă la 28 august 2006, în Timişoara.
